Gem de caise (dulceata de caise)

Rezumat
Denumire reteta
Gem de caise (dulceata de caise)
Publicata la
Timp de preparare
Timp de coacere
Timp total
Rating
5 Based on 9 Review(s)

Joi seara pe la 22.30 cand am ajuns acasa… ma trezesc in fata usii cu ditamai galeata de caise. Stiam ca urma sa-mi aduca Bogdan de la bunica lui, dar nu in cantitati industriale :D Probabil s-a saturat sa ma tot auda ca vreau dulceata de caise, asa ca omul a vrut sa fie linistit toata iarna hihihihi. Caise, caise… dar el mi-a adus zarzare. No, si stranse din copac, si gratis si eu sa mai comentez? Doamne fereste! Si sincer va zic ca au fost mai dulci, mai gustoase si mai parfumate decat toate caisele ce le-am mancat anul asta! (La un loc!) Zarzare, caise (ce mai conteaza!)… gem sa fie! Sau dulceata? :D Bine… un gem spre dulceata, de caise, ma intelegi, da :)

Ingrediente:

- caise/ zarzare

- zahar

Cantitati? Poi… eu curatate am avut 5,5 kg si am pus 4 kg de zahar. Deci sa zicem ca la 1 kg de caise/ zarzare puneti intre 700 gr – 1 kg de zahar. In mod normal, la dulceturi se foloseste kil pe kil. Adica la 1 kg de fructe se adauga 1 kg de zahar. La gemuri se pune mai putin. Insa stiti cum e… dupa gust. Asa ca pentru inceput puteti pune sa zicem 700 de grame de zahar. Si pe parcurs, cat fierbe, daca e nevoie, mai adaugati.

Cum procedam? Spalam bine fructele, le rupem/taiem in jumatate, le scoatem samburii si asezam caisele intr-o oala. Aveti in vedere ca pentru fiert e de preferat sa fie un vas mai intins ca si suprafata, mai degraba decat inalt, pentru ca astfel suprafata de fierbere e mai mare si se face mai usor. Dar pana la fiert, dupa ce ati curatat toate caisele, adaugati zaharul deasupra si lasati cateva ore sa se topeasca.

caise

Apa? Am intrebat-o si eu pe mama. Mi-a zis ca nu se pune. Dar am inteles de ce abia dupa cateva ore cand m-am uitat la oala. Zaharul s-a topit si a lasat un sirop ce a umplut de tot caisele. Deci NU!

Desi asta am facut dimineata, abia pe seara le-am fiert pentru ca am asteptat sa-mi aduca Bogdan vasul super mare de la mama soacra. Si cand am vazut tigaia intinsa si lingura de lemn fiarta si rasfiarta de la atatea gemuri… m-a cutremurat. Atunci mi-am dat seama si de cantitatea industriala de gem pe care am facut-o… Si desi gatesc si mancare si dulciuri, va spun cu mana pe inima ca pana la acest gem nu m-am simtit gospodina :) ))) Oare sa fie faptul ca am inceput sa pregatesc cele necesare pentru iarna? Sau ca am vazut ditamai oala de gem din fata mea? Sau pentru ca am avut un deja-vu… asa faceau si mamele/ bunicile noastre… si tare bune gospodine au mai fost si mai sunt!

Am mutat caisele in tigaia mare, sub tigaie am pus o plita pentru ca in acelasi timp faceam si curat prin casa si am vrut sa fiu sigura ca nu se prinde de fund. Pentru inceput se da focul mare si se amesteca cu grija pana incepe sa fiarba bine pentru ca face spuma si sa nu dea afara din oala. Se amesteca constant.

gem-caise-la-fiert

De cand incepe sa fiarba puteti reduce focul. Lasati pe foc pana se incheaga bine. Nu uitati sa amestecati, pentru ca pe masura ce se evapora siropul devine mai dens si sunt sanse mai mari sa se prinda de oala. Aici a intervenit Bogdan – a avut grija sa amestece el gemul. La urma el o sa primeasca laudele ihihih ce sot de treaba am :P

dulceata

Spre final, pentru ca stiam ca am plita sub tigaie, am ridicat iar focul si am amestecat constant, pentru a se indesi. E gata… cand va place textura pe care o prinde. Eu nu am vrut sa fie prea molicica, asa ca am lasat sa se mai ingroase. Apoi, fierbine, am turnat in borcane curate si uscate, le-am inchis bine capacele. Am spalat rapid vasul, am pus apa in el, am pus pe foc sa se incalzeasca si cand s-a infierbantat apa am pus borcanele in ea. Din momentul in care a inceput sa fiarba apa, le-am acoperit cu un prosop si am lasat 15 minute la sterilizat. Astfel vor sta numai bine pe iarna… si nu numai o iarna :P

Se lasa in vas, asa acoperite, pana a doua zi, cand se scot, se sterg, se ticheteaza si se dau la debara!!!

Mi-au iesit aproape 18 borcanele de 400 (sau 370 cat au mai nou), din care 16 am sterilizat, restul am devorat :D

Dulceata de caise este un din dulceturile mele preferate (alaturi de cel de piersici) si merge foarte bine la un mic dejun sau la iarna, la diferite prajituri!

gem-de-caise

gem-zarzare

dulceata-de-caise


Author: Alexandra Butnari

Pentru voi, pentru el, pentru mine! Pentru cei care stiu sa-si indulceasca viata, prin lucruri simple, dar frumoase, si mai ales gustoase! Pentru fiecare din voi! Cu drag, cu daruire, cu multumire, Alexandra

Share This Post On

Comentarii

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>