Minioane cu alune si napolitana

O reteta simpla, la indemana, si mai ales… pentru care nu ai nevoie de cuptor!!! Am facut prima data o portie, dar dupa ce le-am gustat, m-am apucat deja si de portia cu numarul doi :) Asa ca draga Laura, multumesc pentru buntatea asta dulce!

Ingrediente:

- 100 grame de alune (nuci, migdale sau altceva ce va este pe plac)

- 2 oua

- 80 grame de zahar

- 1 plic zahar vanilat

- 200 grame ciocolata menaj de calitate! (sau ciocolata amaruie)

- 100 grame de unt

- 2 foi napolitane

- 2 linguri de ulei

Dupa cum bine zice Doamna Laura, este o crema absolut delicioasa, care in combinatie cu gustul crocant de la alune si napolitane iese mai mult decat delicioasa.

Eu am folosit arahide in coaja rosie, prajite fara ulei si putin sarate. Am curatat arahidele de coaja si le-am dat pe robot (data viitoare o sa le pisez putin cu facaletul, pentru a ramane bucati mai mari de arahide).

Intr-un vas pe care o sa-l puneti la bain-marie se pun cele 2 oua intregi, zaharul si zaharul vanilat, untul taiat cubulete si alunele maruntite. Se amesteca constant cu un tel sau o spatula, timp de 8-10 minute, pana ce compozitia se ingroasa.

Se ia de pe foc si se adauga 100 de grame de ciocolata rupta bucatele si se amesteca bine pana la omogenizare si dizolvarea completa a ciocolatei.

Se da la racit, timp in care se pregatesc foile de napolitana. Se ia un prosop mai mare sau 3 mai mici si se inmoaie bine in apa. Se storc si se aseaza pe masa. Se aseaza primul prosop umed, deasupra o foaie de napolitana, alt propsop umed, si a doua foaie de napolitana peste care se pune si ultimul prosop umed.

Se sta cu ochii pe ele pentru a nu se inmuia prea tare, ar trebui sa dureze intre 5 si 10 minute, dar depinde de cat de tare ati stors prosopul, deci cel mai bine este sa verificati foile de napolitana. Acestea nu trebuie sa fie moi, ci doar maleabile.

Fiecare foaie de napolitana se va unge cu jumatate din crema de ciocolata si alune, dupa care se va taia in jumatate, pe lungime. Apoi, fiecare bucata se va rula dinspre interior spre exterior, incercand sa le rulati cat mai strans.

Vor iesi 4 rulouri lungi, pe care le veti da la rece cel putin 30 de minute. Scose de la rece, se vor taia in bucati de 4-5 cm. Se topeste si restul de ciocolata impreuna cu cele 2 linguri de ulei (tot pe baie de aburi), amestecand continuu.

Se inmoaie capetele minioanelor in ciocolata, sau integral, dupa dorinta fiecaruia. Eu le-am lasat pe masa de lucru, pana s-au intarit, apoi le-am pus pe un platou si am dat la frigider.

Sunt crocante, delicioase si ciocolatoase.

Mai ca zici ca-s cumparate, asa de bune sunt :)


Author: Alexandra Butnari

Pentru voi, pentru el, pentru mine! Pentru cei care stiu sa-si indulceasca viata, prin lucruri simple, dar frumoase, si mai ales gustoase! Pentru fiecare din voi! Cu drag, cu daruire, cu multumire, Alexandra

Share This Post On

Comentarii

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>