Placinte cu branza si marar (poale-n brau)

Rezumat
Denumire reteta
Placinte cu branza si marar (poale-n brau)
Publicata la
Timp de preparare
Timp de coacere
Timp total
Rating
5 Based on 12 Review(s)

Nu stiu de ce, dar inca am retineri in a face aluaturi pe baza de drojdie. De fapt stiu de ce, pentru ca m-am bagat mai mult in prajituri si am uitat de bunatatile astea pe care le mancam la mama acasa. Si da, tot mama e vinovata si pentru placintele astea cu branza (sau poale-n brau, cum se zic la noi). Joi seara vorbeam cu mama si zicea ca se pregateste sa faca placinte cu branza, dupa ce, saptamana trecuta facuse buhte cu mac. M-a lovit tare! Asa ca seara cand am iesit de la serviciu am tras o fuga pe ea, am luat branza si vineri m-am apucat de treaba. Primele mele placinte! Doamne ce emotii! Aluat, daca nu creste, daca nu stiu cum sa le infasor, daca nu se coc bine… si cate alte ganduri din astea… Acum, ei bine, acum, da chiar acum le-as face din nou! Si fara stres de data asta! Pentru ca mai ca se fac de la sine :D Asadar, o sa urmeze cat de curand si celebrele buhte ale mamei mele, cu mac!

Ingrediente:

- 1 kg faina

- 50-60 grame drojdie

- 300 ml lapte

- 100-150 ml ulei

- 200-250 grame zahar

- 4 oua + 1 ou

- coaja de lamaie

- 2 pliculete zahar vanilat

- un praf de sare

 

Umplutura:

- 800-900 grame branza de vaci

- 200-300 grame zahar

- 3 oua

- 2 plicuri zahar vanilat

- coaja de lamaie

- un praf de sare

- 1-2 linguri gris (depinde de cat de umeda e branza)

- marar (optional)

 

Prima data se face maiaua (detalii complete aici). Drojdia se pune cu 1 lingura de zahar (direct in vasul in care se va face aluatul) si se lasa sa se inmoaie.

drojdie

Puteti sa amestecati din cand in cand. Dupa ce s-a dizolvat complet, adaugati in jur de 100 ml de lapte caldut si 1 lingura de faina, amestecati (nu va ingrijorati ca ies cocoloase – vor disparea ele :P )

maia

Lasati 15-20 de minute la foc caldut, ferit de curenti de aer rece. Se va face o spuma frumoasa frumoasa.

maia-crescuta

Aici puneti cele 4 oua, 2 linguri de ulei, zaharul (dupa gust), coaja de lamaie, zaharul vanilat si praful de sare si turnati treptat faina.

ingrediente

Amestecati bine, si adaugati faina in continuare. Va rezulat un aluat lipicios tare. Atunci incepeti sa turnati lapte, cate putin (mie mi-a intrat in jur de 300 ml de lapte), framantand aluatul. Va fi lipicios in continuare, insa se va inmuia. Incepeti sa adaugati uleiul, cate putin, framantand in continuare.

aluat

Veti observa ca aluatul va deveni mai pufos si va incepe sa nu se mai lipeasca de maini. Cam 100 de ml mi-au intrat mie. Dupa ce ati terminat de pus toate ingredientele, framantati aluatul timp de 5-10 minute, fiecare dupa puteri :P . Acoperiti vasul si lasati la crescut pentru 1-2 ore… pana isi va dubla cantitatea.

Intre timp se prepara umplutura. Este de preferat ca branza sa fie mai uscata. Eu am lasat-o cateva ore pe prosoape de bucatarie, ca sa mai absoarba din zar. Se adauga 3 oua, zahar (dupa gust), coaja de lamaie si zaharul vanilat cu un praf de sare si se omogenizeaza bine bine de tot.

branza

Daca vi se pare prea moale, adaugati gris. Mararul se spala si se taie marunt si se adauga in compozitia de branza.

Se incinge cuptorul la foc mic. Se unge tava cu ulei (am folosit tava de cuptor). Daca vreti ca placintele sa aiba o forma cat mai frumoasa si rotunda, puteti folosit 2 tavi ca sa le puneti la distanta mare intre ele, asa nu se vor lipi una de alta si nu se vor deforma – vor ramane rotunde si frumoase. Eu nu am avut nici 2 tavi mari de cuptor, si nici timp sa ma joc de 2 ori :P

Asadar, aluatul crescut, se intinde pe masa de lucru unsa cu ulei. Se framanta putin apoi se imaparte in 2 parti egale. Si mai departe… in cate vreti voi :P Eu m-am hotarat sa fac 20 de bucati, deci fiecare jumatate am mai impartit-o in 2 parti egale, apoi in 5 bucati. Aluatul nu se lipeste atata timp cat aveti in permanenta masa de lucru si mainile unse cu ulei.

Se ia o bucata de aluat si cu mana se intinde pe masa, incercand sa dati forma de patrat, dreptunghi sau ce o iesi :P

compozitie

Puneti o lingura de umplutura in mijloc si apoi luati cate 2 capete opuse si aduceti-le spre mijloc. Apoi inca 2 opuse.

capete

Apoi inca 2… si ultimele 2. Si va iesi ca o floricica :)

capete-finale

Puneti in tava (unsa cu ulei, da!). Daca veti face ca si mine, adica o sa le puneti una langa alta, puteti sa ungeti fiecare bucata si pe margini, cu ulei, astfel se vor desprinde mai usor cand vor fi scoase din cuptor.

Si procedati asa… cu toate. Mie a inceput sa-mi placa si mi-a parut rau ca s-au terminat asa de repede :D

Cand le-ati terminat, lasati tava cu placinte din nou la crescut, din nou la loc caldut si ferit de curenti, pentru inca vreo 15-20 de minute. Ale mele, unele s-au umflat in pene de suparare ca nu aveau loc unde sa mai cresca si le-a iesit branzica, dar nimeni nu s-a suparat :D Spre final, luati 1 ou si-l bateti bine de-l zapaciti, si ungeti bine placintelele astea. Daca vreti puteti adauga mac, susan sau alte cele. Eu le-am lasat simple.

la-crescut

Dati la cuptorul incins la foc mic spre mediu si lasati acolo sa se rumeneasca in obraji vreo 40-50 de minute. Depinde de cuptor. Recunosc, le-am ars putin pe fundul tavii, caci mi se parea ca nu-s destul de rumene sus, insa apoi am stins focul si am dat drumul la grill de au capatat si culoarea din obraji. Deci fiti cu ochii in cuptor, sa nu ratati momentul.

placinte-de-la-cuptor

Se presara cu zahar pudra din belsug… si se asteapta sa se raceasca. Sau nu :D

O bunatate de-ti vine sa le mananci pe toate! Alaturi de o cana cu lapte, sau pur si simplu asa, goale, sunt minunate placintele astea cu branza si marar, sau poale-n brau, cum se zic la noi.

Si da, se fac de Rusalii, cand la noi e sarbatoare mare – Zilele Sucevei, hram mare fratilor!

Sa aveti pofta!

placinte-cu-branza-poale=n-

poale-n-brau


Author: Alexandra Butnari

Pentru voi, pentru el, pentru mine! Pentru cei care stiu sa-si indulceasca viata, prin lucruri simple, dar frumoase, si mai ales gustoase! Pentru fiecare din voi! Cu drag, cu daruire, cu multumire, Alexandra

Share This Post On

Comentarii

4 Comentarii

  1. Le-am facut si eu si au iesit foarte bune! De fapt nu am putut manca prea multe,pt ca s-au terminat imediat! Au venit la noi niste prieteni care au copii…deci iti dai seama ca le-am dat si la pachet….:)… Sotul mi-a zis ca au iesit bune si ca mai vrea…Asa ca , astazi iar fac placinte ….de data asta pt noi..:)!!!!

    Post a Reply
    • Sa stii ca asa a fost si la noi :D Le-am facut seara iar a doua zi le-am dat lui Bogdan sa duca la bunici si intr-o parte, si in alta. Asa ca acasa au mai rams vreo 2-3.
      De aia am facut si buhtele (placintele cu mac) dar si pe alea le-am impartit rapid :) )
      Asa ca nu-mi ramane si mie decat sa le fac din nou!
      Pupici!

      Post a Reply
    • buna ziua…as vrea sa imi spuneti daca se pot coace si in ulei ?

      Post a Reply
      • Buna Any! Nu prea se pot coace in ulei, pe aragaz, avand in vedere ca fiecare placinta e cam cat pumnul si e mult aluat. Plus ca la cuptor trebuie sa stea 40-50 de minute… pe aragaz, chiar si pe foc mic, nu cred ca o sa se coaca aluatul in interior, iar la exterior sa nu se arda…
        Te pup!

        Post a Reply

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>