Prajitura cu miere si crema de portocale

Rezumat
Denumire reteta
Prajitura cu miere si crema de portocale
Publicata la
Timp de preparare
Timp de coacere
Timp total
Rating
4.5 Based on 44 Review(s)

Prajitura cu miere si crema de portocale. De o luna ma gandesc la foi cu miere si ghici de ce nu am facut. Din cauza faptului ca s-a inradacinat in noi toti ideea ca mierea devine toxica la temperaturi mari. Prostii! Nu exista niciun studiu care sa confirme acest lucru. Doar isi pierde din proprietati. Am scris si un articol separat referitor la acest subiect, insa nu am apucat sa pozez… mierea. Poate maine… Sa revenim la prajitura :) Nu asta aveam in plan, adica nu prajitura cu miere care sa fie de post, dar am adaptat-o perioadei… si tocmai de aceea si crema a fost cu portocale… it’s beginning to smell a lot like Christmas :) Si da, prajitura cu miere si crema de portocale e de post!

Ingrediente foi cu miere:

- 200 grame zahar

- 130 grame miere

- 60 ml lapte de soia

- 100 grame margarina

- un praf de sare

- 2 lingurite bicarbonat stins intr-o lingura de otet

- faina cat cuprinde

Ingrediente crema de portocale:

- 1 litru lapte de soia (940 ml – caci 60 ml puneti in foi)

- 200 grame zahar

- 200 grame amidon

- 200 grame margarina

- 100 grame portocale confiate (optional)

- coaja rasa de la o portocala

Ingrediente glazura de post:

- 150 grame zahar pudra

- zeama de portocoala

Foile se fac usor. Nu va dati inapoi ca aveti de copt 4 foi de prajitura. Ce lucru bun se face chiar asa usor? Bine, sunt unele prajituri rapide, dar nu pot fi chiar toate… :) Si la urma urmei, cat sta o foaie in cuptor deja ati intins-o pe urmatoarea, si nici nu va dati seama cand sunt gata :)

Asadar, incingeti cuptorul la 180 de grade. Zaharul cu mierea, laptele de soia si margarina se pun intr-un vas si se tin pe foc mic exact cat sa se topeasca zaharul si sa se omogenizeze compozitia. Luati de pe foc, lasati putin la racit, apoi incepeti sa adaugati incet faina. Cate putin, si tot omogenizati. Prima data o sa se faca ca o pasta…

aluat

Adaugati acum praful de sare si bicarbonatul stins in lingura de otet. Apoi continuati sa adaugati faina, cate putin, pentru a nu rata momentul in care foile sunt perfecte :) Va fi un aluat foarte moale, si usor lipicios. Impartiti compozitia in 4 bucati. Eu le-am intins direct pe foaia de copt, cu ajutorul sucitorului presarat cu faina. Intepati foile din loc in loc cu furculita. Eu le-am intins cam cat o tava normala de copt – 35×23 cm. Cam greu, dar merge :)

Dati la cuptor si lasati 5-7 minute, pana ce incep sa se faca aurii. Atentie sa nu le ardeti, ca sunt foarte subtirele. Lasati-le la racit si treceti la crema.

Puneti intr-un vas restul de lapte de soia, adica 1 litru mai putin cele 60 ml pe care i-ati pus in foi. Adaugati zaharul si lasati la foc mic, amestecand din cand in cand sa se topeasca zaharul. Dizolvati amidonul in 2 linguri de apa rece (sau lapte de soia) si turnati in vasul cu lapte. Pe foc mic, amestecati constant, pana se incheaga. Cam asa :)

crema-de-post

Luati de pe foc, adaugati margarina si amestecati pana se topeste. Pentru ca aveam bucatele de portocole confiate, am adaugat in crema, dar si coaja de la o portocala rasa, pentru o aroma mai intensa. Eu zic ca e de ajuns doar coaja de portocale (portocala spalata bine in prealabil :P ).

crema-portocale

Incepeti sa asamblati prajitura. O foaie, 1/3 de crema, iar o foaie si tot asa.

foi-cu-miere

Terminam cu foaie, da :) In stadiul acesta e bine sa o lasati cateva ore la frigider. Se vor inmuia foile.

Glazura alba se pregateste foarte usor. Stoarceti zeama de la portocala rasa, intr-un vas. Puneti zaharul pudra si adaugati 1 lingura de zeama.

zahar-pudra

Omogenizati. Adica frecati bine zaharul pudra, sa se faca pasta. Adaugati zeama in plus doar daca e cazul. Nu trebuie sa va curga din lingurita, ci sa se scurga.

glazura-alba

Intindeti glazura peste prajitura intreaga, sau gata taiata bucati si puteti sa o ornati tot cu coaja de portocale.

Prajitura cu foi de miere si crema de portocale este atat de moale, ca se topeste in gura. Mierea o face pufoasa, portocala o face de sarbatoare, si totusi este o prajitura de post.

Daca nu vreti sa o faceti in varianta de post, inlocuiti laptele de soia cu lapte de vaca si margarina cu untul. Aceleasi cantitati :)

prajitura-de-post

prajitura-cu-miere

crema-de-portocale


Author: Alexandra Butnari

Pentru voi, pentru el, pentru mine! Pentru cei care stiu sa-si indulceasca viata, prin lucruri simple, dar frumoase, si mai ales gustoase! Pentru fiecare din voi! Cu drag, cu daruire, cu multumire, Alexandra

Share This Post On

Comentarii

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>