Scurta escapada la cort

Nu ar fi prima data cand iesirile noastre sunt atat de scurte… serviciul e de vina. Avand in vedere ca un weekend il lucrez si unul nu, se intampla frecvent ca dupa ora 18.00 cand ies de la serviciu, sa fugim rapid cu cortul si de dimineata inapoi acasa la un dus rapid si apoi iar la serviciu (avem o locatie care ne place mult, la vreo 40 de km de oras, pe malul Moldovei, printe copaci). Simplul fapt ca evadam putin, imi ridica moralul si trec mai usor peste faptul ca lucrez duminica (sau din contra, mor de ciuda cand trebuie sa plec inaintea tuturor ca trebuie sa ajung duminica la munca :( )

De asta data, desi am fost libera tot weekendul, am plecat cu intarziere pentru ca am asteptat sa vina soferul :P Da, ne-am pornit destul de tarziu din oras, si desi drumul pana la Iacobeni e foarte ok, cei 70 de km pana la Borsa ne-au omorat de zile cu craterele si monstruozitatile alea de gropi. Concluzia este ca la ora 19.20 am pornit, cu rucsacii in spate, corturi, saltele de dormit si alte cele, sa urcam pe munte.

Destinatia? Cascada Cailor! Nu am fost in Rodnei pana acum, si desi de obicei ma documentez foarte bine inainte sa plec undeva, de data asta nu am avut timp deloc… insa din ce am intrebat oamenii din Borsa, toti ne-au zis ca este camping la cascada (nu stiu ce inteleg ei prin camping… :D )

Am pornit cu pasi rapizi, si dupa cum era de asteptat am obosit la fel de rapid, dar nu am cedat. A trebuit sa tragem tare ca se intuneca rapid.

Din Borsa de unde am lasat masina si pana la cascada am facut in jur de-o ora. Nu ne-am dat seama cand a trecut timpul pentru ca admiram peisajul, vorbeam, radeam… si tot timpul ne ziceam unul altuia hai mai repede ca se intuneca. Ajunsi la cascada, am ramas surpinsi… de tot! Cascada Cailor era seaca, nu erau locuri de campare, implicit niciun cort… era din ce in ce mai intuneric si totul a devenit foarte spooky. Si ca si cum nu ar fi fost de ajuns, mai era si un panou in care erau prezentate animalele din padure: ursi, lupi, porci mistresti :) Panica, panica, panica – prietena mea a vrut sa se intoarca, baietii nostri erau nehotarati, eu in schimb eram in stare sa pun cortul acolo :D (cu riscul de a-i pazi toata noaptea).

Am pus in balanta rapid toate optiunile si ne-am hotarat sa urcam in continuare – se vedea in fata noastra un platou (speram ca acolo sa fie cabana). Am vazut ca-i abrupt, ce-i drept, dar nu am crezut ca o sa fie chiar atat de dificil de urcat, dar stiam ca daca ne intoarcem la masina, a doua zi nu o vom lua de la capat.

Si a inceput distractia! Abrupt, mai abrupt, din ce in ce mai abrupt, printre pietre, stanci, bolovani… cand intorceai capul si te uitai in jos te lua cu ameteala. Si lumina devenea din ce in ce mai slaba. Zgomote? Da! Imaginatia noastra? Nu cred… era infricosator oricum. Si ca sa fie tacamul complet, in laterala noastra, pe partea cu cascada, in peretele de stanca… o pestera. Urcam cu greu, simteam cum puterile ma lasa, si dupa fiecare pas intorceam capul spre pestera… Nu stiu de ce mi s-a intiparit atat de pregnant in minte gaura aia neagra… si au inceput gandurile. Toate filmele de groaza pe care le vazusem imi treceau acum prin fata ochilor, desi trebuie sa recunosc, a fost o senzatie care mi-a placut. Frica imbinata cu placere :)

Urcam si tot aveam senzatia ca stam pe loc, ca abruptul devine tot mai mare. Nu pot sa zic ca am ajuns sa simt disperare, pentru ca tot timpul mi-a placut adrenalina si in plus… desi aproape intuneric, inca mai distingeai lucrurile. Tatiana insa, in unul din momentele in care a prins o liniuta de semnal pe mobil a vrut sa sune la 112 (desi se poate suna si fara semnal la numarul de urgenta :P ). Am incercat sa o linistesc si am pornit mai cu avant sa ajung sus, sa le spun ca se vede cabana. Baietii nostri, cu bagaje mai mari ca noi (daca ar fi dupa Bogdan, ar fi carat si rucsacul meu si eu as fi urcat cu mainile in buzunar – desi POT si eu sa car!!!) au ramas in urma. Urcam si simteam cum imi tremura gleznele, cum picioarele nu ma mai asculta, dar am continuat! Ajunsa pe platou speram sa vad lumini, sa fie cabana… dar nu se vedea nimic. Cu greu am distins in departare o stanca (am vazut oile ca niste punctulete albe), la ceva departare o casa ce credeam ca e a salvamontilor – dar fara nicio luminita. M-am intors dupa baieti si m-am simtit invingatoare. Incepuse sa-mi placa senzatia si parca nu vroiam sa se termine :)

Ne-am indreptat spre casa respectiva, am scos lanternele pentru ca deja era nevoie de ele. Speram ca o sa ne lase sa punem corturile in curte, dar era o stana turistica si era inchiriata, asa ca ne-au zis sa campam langa casa, dar nu in curtea lor. Tot a fost bine. Am facut corturile la lumina lanternei, am umflat saltelele, ne-am schimbat ca eram uzi in spate si am deschis sticla de wisky sa sarbatorim – ca am ajuns cu bine probabil, dar eu una, si pentru adrenalina de care am avut parte. Mi-a placut la nebunie!!!

la-cort

Mi-am pus gluga in cap ca se simtea vantul cam tare si cred ca am adormit relativ rapid, insa ne-am trezit cu totii pe la 2 noaptea cand mai multi caini au fugit pe langa corturile noastre, latrand care mai de care… nu stiu ce a fost, insa de dimineata de cand ne-am trezit, ne-am bucurat ca nu am ramas sa campam in mijlocul padurii. Am intrebat… este un urs prin zona, insa nu in partea cu cascada – ne-am linistit!!! :)

Am servit micul dejun, am strans corturile, ne-am luat rucsacii in spate si am pornit spre lac. In drumul nostru ne-am intalnit cu ceva caiuti frumosi care au atentat la plasa noastra cu gunoaie :D

caiutii

Lacul mi-a placut la nebunie (Lacul Stiol – am aflat ulterior – stiam de Lala Mare, Lala Mica, de Iezer, dar ce sa-i fac daca nu m-am documentat inainte), dar si mai mult mi-a placut muntele din spatele lacului – Varful Gargalau – 2158 m.

Lacul-Stiol

Ne-am descaltat, am bagat piciorusele in apa rece ca gheata (Bogdan a vrut sa faca si baie, “noroc” ca s-a taiat la picior pe pietrele alunecoase din apa si asa a renuntat la idee). A fost o minunatie. Mi-am incarcat bateriile de tot! Peisaj, aer curat, prieteni… Ce altceva sa ne mai dorim? Singurul meu regret a fost atunci cand am plecat…

o-minunatie

La intoarcere ne-am oprit si am facut si poze de traseu, pentru ca la urcare nu am avut timp, eram presati de intuneric :D Si da, a fost foarte abrupta portiunea pe care am urcat inca o ora, cu o seara inainte.

coborarea

La lumina zilei, pestera a fost chiar draguta. Daca nu era asa departe de noi si atat de abrupt de urcat pana la ea, m-as fi dus si eu. Cascada… ei da, nu avea cum sa ma lase fara cuvinte, atata timp cat din cauza secetei nu avea apa deloc. Si atunci a fost momentul in care am zis ca revenim sigur, dar nu intr-o vara secetoasa!

Cascada-Cailor

Oricum, peisajul a fost superb si a fost motivul pentru care Tatiana si-a incalcat promisiunea facuta cand urcam pe intuneric de a nu mai urca pe munte… a zis ca vor reveni si ei :P

prin-padure

In total? 15-16 ore petrecute la munte + 8 ore de drum dus-intors cu masina. Concluzia? 24 de ore perfecte!

P.S. Nu mai plec niciodata fara sa ma documentez inainte! Cand coboram, am vazut si telecabina si cabana cu zona de camping. Erau pe varful din fata cascadei… :P


Author: Alexandra Butnari

Pentru voi, pentru el, pentru mine! Pentru cei care stiu sa-si indulceasca viata, prin lucruri simple, dar frumoase, si mai ales gustoase! Pentru fiecare din voi! Cu drag, cu daruire, cu multumire, Alexandra

Share This Post On

Comentarii

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>