Tort amarena

Rezumat
Denumire reteta
Tort amarena
Publicata la
Timp de preparare
Timp de coacere
Timp total
Rating
4.5 Based on 24 Review(s)

Cand mi “s-a cerut” Tort Amarena pentru a face Halbele de Bere nici nu stiam cu ce se mananca. M-am documentat putin iar cand am gasit sirop Amarena de la Dr. Oetker am zis ca asta-i frate! Si cand l-am gustat… m-am indragostit iremediabil! Si asa cum promisesem, am zis ca-l fac separat, pentru a se vedea bunatatea de sub pasta de zahar. Ca sa nu mai zic ca a fost pregatit special pentru Bianca, sis-ul lui Bogdan (si al meu, bineinteles!) care trebuia sa vina acasa in weekend si nu a mai venit. Bi draga, ca sa fii linistita, am impartit tortul in 4: un sfert am dus la ai tai, un sfert am dus la Bia si la Teo, un sfert la ai mei, si restul la noi :) Deci stai linsitita, am mancat cu totii din el! Dar tie iti trimit tortul intreg… asa virtual. Suna de parca tu esti cel mai in avantaj :D Si nu ca as vrea sa infing cutitul in rana, dar e cel mai bun tort pe care l-am facut pana acum! Si ca am stabilit detaliul asta, zic sa scriu si ingredientele si maine-poimaine sa ma suni sa-mi zici ca l-ai facut si tu :P

Ingrediente blat:

- 4 oua

- 4 linguri zahar

- 4 linguri faina

- 2 linguri cacao

- 2 linguri apa

- 3 linguri ulei

- 1 praf de copt

- esenta rom

- un praf de sare

 

Ingrediente crema:

- 200 ml frisca lichida

- 200 grame ciocolata tartinabila

- 1 plic crema Dr. Oetker cu trufe si rom

- 250 ml lapte rece

- 5 grame gelatina (jumatate de plic)

 

Altele:

- 500-700 kg visine/cirese (congelate, din compot, din visinata)

- 100 grame zahar

- 1 lingurita coaja de lamaie

- 2 cuisoare

- sirop Amarena

 

Daca visinele sunt congelate, prima data trebuie sa aveti grija sa le decongelati la temperatura normala, adica nu le puneti la microunde. Eu le las in sita cateva ore, apoi ma apuc de tort. Lasati pentru ornat 50-100 grame de visine, ce se pastreaza la congelator.

Incepeti prin a prepara siropul de visine cu care vom insiropa tortul. Lasati o mana de visine deoparte (la congelator) nu le puneti la fiert, pentru a avea de decor. Celelalte visine le lasati la decongelat, la temperatura camerei, intr-o sita. Dupa ce s-au decongelat, le puneti intr-un vas in care se adauga 100 grame de zahar, coaja de lamaie, 2-3 cuisoare si se lasa pe foc 15-20 de minute, amestecand din cand in cand. Astfel va rezulta siropul cu care se va insiropa blatul. Lasati visinele din nou in sita, pentru a se scurge zeama :)

cirese

Pentru blat am folosit aceeasi forma ca si la Tortul Halbe de Bere pentru ca am vrut sa fie mai inalt (forma de 15 cm diametru). Dar puteti face in tava normala, si puteti taia blatul numai in 2. Incingeti cuptorul la temperatura medie (160-170  grade) si tapetati tava cu hartie de copt.

Incepem prin a separa ouale. Albusurile se amesteca cu un praf de sare pana se fac spuma, apoi se adauga, pe rand, cele 4 linguri de zahar (detalii despre cum bateti albusurile bine gasiti aici). Cand s-a facut bezeaua, separat amestecati putin galbenusurile cu cele 3 linguri de ulei, doar pana sa se omogenizeze bine, apoi puneti lingurile de apa si amestecati. Turnati compozitia peste albusuri si prin miscari lente, de jos in sus, omogenizati.

galbenusuri

Faina cu praful de copt si cacaua o cerneti direct peste compozitia de oua si continuati sa omogenizati usor. Puneti esenta de rom dupa gust, turnati in tava, nivelati si dati la cuptorul incins.

Lasati acolo pentru vreo 40 de minute. Dupa 35 de minute puteti sa faceti testul cu scobitoarea, insa fiind o compozitie destul de ciocolatoasa, se va cunoaste deasupra cand e gata. Daca e cazul, mai lasati pentru cateva minute. Scoateti din cuptor, lasati sa se raceasca vreo 5 minute direct in tava, apoi scoateti blatul si puneti pe un grilaj, la racit.

Blat

Trecem la crema, care e formata din 4 pasi simpli.

1. Ciocolata tartinabila o puneti in apa fierbinte (cu tot cu borcan/cutie, cum e ea), pentru a se inmuia

2. Pregatiti gelatina, pe care o puneti la hidratat in 50 ml de apa rece.

3. Luati un vas inalt (este bine daca aveti un vas cu capac si gaura pentru mixer, pentru ca operatiunea urmatoare va va stropi putin cu ciocolata, dar nu e bai, ca ne face mai dulci :P ). Puneti cele 250 ml de lapte rece in vas, turnati praful de la Dr. Oetker si pentru inceput mixati incet, apoi treptat, din ce in ce mai tare, timp de vreo 3-4 minute. Nu mai adaugati zahar, pentru ca oricum puneti ciocolata… Cand s-a intarit, dati la rece.

4. Mixati frisca vegetala pana se intareste si ea.

Acum, scoatem crema de trufe si rom din frigider, adaugam frisca si ciocolata moale (nu fierbinte, doar calduta!) si amestecam.

crema,-frisca,-ciocolata

Dupa ce s-a hidratat gelatina, puneti pe bain-marie sau la microunde sa o topiti (nu trebuie sa fiarba!). Se adauga gelatina peste crema si 2-3 linguri (4-5 :D ) de sirop amarena, se incorporeaza si se da la frigider pana se taie blaturile.

Cel mai bine va apucati de ea in momentul in care s-a racit blatul. Nu lasati crema la frigider cateva ore pana sa o folositi pentru ca se inchega si va fi greu sa o mai intindeti.

Inainte de a trece la asamblarea tortului, lasati 2-3 linguri de crema pentru ornat.

Puneti primul blat direct pe platoul de servit. Insiropati cu sirop de visine/cirese.

sirop-cirese

Adaugati jumatate de crema, puneti visine/cirese deasupra si stropiti cu sirop Amarena.

Puneti blatul urmator, il insiropati, puneti restul de crema, visinele/ciresele si sirop Amarena. Puneti ultimul blat, apasati si… puneti din plin, de aceasta data, Sirop Amarena – zic din plin ca sa intelegeti cat de mult mi-a placut – e nebunie curata! Luati crema pentru ornat, o puneti intr-un pos si faceti niste aveline, mai mari sau mai mici, dupa bunul plac. In mijloc am pus visinele/ciresele pastrate la congelator.

Tort Amarena cu gust deosebit! L-as putea in fiecare zi!

tort-cu-cirese

O explodie de arome: de la rom la ciocolata, de la cirese la siropul Amarena.

sirop-amarena

tort-amarena

 


Author: Alexandra Butnari

Pentru voi, pentru el, pentru mine! Pentru cei care stiu sa-si indulceasca viata, prin lucruri simple, dar frumoase, si mai ales gustoase! Pentru fiecare din voi! Cu drag, cu daruire, cu multumire, Alexandra

Share This Post On

Comentarii

4 Comentarii

  1. Cu tortul asta m-ai dat pe spate! Ciocolata si visinele sunt preferatele mele, asa ca am rugat-o pe bica lui David sa ni-l faca si a iesit delicios, delicios! Felicitari!!!

    Post a Reply
  2. desi mi s-a parut un tort extrem de dificil, de facut… mi-am luat inima in dinti, am stresat-o un pic pe Alex, si…, in final, am reusit…
    este un tort extrem de bun, foarte apreciat, care il recomand la ocazii speciale… eu l-am facut de Sf. sarbatori de Paste…
    o feerie de gusturi, si siropul Amarena… este fenomenal… foarte bun… mai ca nu l-as fi pus in tort…
    vi-l recomand cu incredere…

    Post a Reply

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>