





De fiecare data am probleme cu tortul pentru ziua lui Bogdan, in sensul ziua lui e imediat dupa sarbatorile de iarna, cand deja toti suntem satui de mancare, de dulciuri, de tot… Anul acesta m-am gandit sa-i fac ceva care sa nu fie prea dulce, chiar acrisor, sa se poata manca lejer. Asa ca am facut un tort cu nuci si crema de lamaie… multa lamaie:
Ingrediente blat:
- 4 oua
- 10 linguri apa
- 2 linguri pesmet fin
- 1 farfurie adanca cu nuci macinate (la vreo 350-400 grame de nuci)
- 300 grame zahar
- 200 grame faina
- 1 lingurita bicarbonat stins bine cu o lingura de otet
- un praf de sare
Ingrediente crema:
- 4 galbenusuri
- 150 ml apa
- 120 de grame zahar
- coaja si zeama de la 1 lamaie
- zahar vanilat
- 1 pachet de unt
Se incinge cuptorul la temperatura medie – 180 de grade. Se pregateste tava de tort (26 cm) cu hartie de copt, sau ungeti bine cu unt si pudrati cu faina.
Se separa ouale care au stat macar 30 de minute la temperatura camerei. Galbenusurile se mixeaza bine, apoi se adauga pe rand apa si pesmetul fin, amestecand continuu.
Se adauga nucile macinate fin, care in prealabil au fost usor prajite (pentru o aroma mai intensa).
Se adauga si faina si se omogenizeaza bine. Lingurita de bicarbonat se stinge bine cu 1 lingura de otet, se amesteca si se toarna peste compozitie. Se amesteca bine din nou.
Albusurile se bat spuma cu un praf de sare, apoi se adauga, pe rand zaharul, mixandu-se bine dupa fiecare lingura. Detalii aici.
Se adauga peste compozitia de nuci, se omogenizeaza din nou si se toarna in tava de copt.
Se niveleaza si se da la cuptorul incins. Se lasa in jur de 35-40 de minute, insa cel mai bine faceti testul cu scobitoarea. Primele 30 de minute nu deschideti usa cuptorului, deloc, deloc! Scoateti din cuptor, lasati sa se raceasca de tot, abia apoi taiati blatul in jumatate.
Cat timp se raceste, pregatiti crema. Apa cu cele 120 de grame de zahar si coaja rasa de la 1 lamaie si zeama de la aceasta (atentie sa nu radeti si partea alba caci e amara!) se pun pe foc.
Puteti sa nu puneti toata zeama de la lamaie si sa o adaugati ulterior, in functie de gust. Se lasa pe foc pana se face sirop, cel putin 15 minute la foc mic, amestecand din cand in cand. Se da apoi deoparte si se lasa la racit, pana ajunge la temperatura camerei.
Galbenusurile se mixeaza bine, apoi se adauga cate putin sirop, amestecand continuu (eu l-am trecut prin sita, pentru a nu lasa coaja de lamaie).
Se pune pe baie de aburi si se lasa pana se leaga bine. Nu uitati sa amestecati constant. Se lasa compozitia sa se raceasca, la temperatura camerei, apoi se mixeaza untul cu zaharul vanilat, pana devine spuma. Se adauga cate putin din compozitia de galbenusuri si se mixeaza foarte bine. Nu adaugati alta lingura de galbenusuri pana ce nu s-a omogenizat precedenta. Pentru a nu vi se taia crema de unt, cele doua ingrediente trebuie sa fie de aceeasi temperatura!
Trecem la asamblarea tortului. Blatul taiat in jumatate se pune direct pe platoul de servit, se pune deasupra toata crema, apoi cealalta jumatate de blat si se apasa usor, pentru a se prinde bine de crema.
Pentru a-i da un aer de sarbatoare am imbracat tot tortul in ciocolata si l-am ornat cu bomboane de ciocolata. Bogdan nu a vrut lumanari in tort, asa ca l-am lasat simplu. Simplu, dar bun: tort cu nuci si crema de lamaie!
Pofta buna!
03/03/2014
oare exista cineva pe lume care i-ar rezista acestui tort extrem de savuros, cremos, delicios si de ciocolatiu, care parca te indeamna sa il degusti imediat si sa nu lasi nimic in urma
03/03/2014
Multumesc draga mea. Tocmai am fost in vizita la tine si mi-a placut ce am vazut… de nici nu mai zic! Esti o scumpa!
Ms ca m-ai vizitat si te mai astept! :*